PROBLEME. Visul lui Putin de a rămâne președinte „pe viață” se zdruncină, după ce virusul a lovit în economia rusă

PROBLEME. Visul lui Putin de a rămâne președinte „pe viață” se zdruncină, după ce virusul a lovit în economia rusă
Vladimir Putin, avertizat cu privire la riscurile de infectare în masă cu coronavirus
Publicat: 23/04/2020, 20:51

Ar fi trebuit să fie ziua în care rușii votează schimbarea Constituției, pentru a-i permite lui Vladimir Putin să rămână președinte până în 2036.

În loc să se bucure, miercuri, Putin a stat pe gânduri, pentru a găsi soluții pentru cel mai mare dușman al supremației sale: coronavirusul, scrie reuters.com.

Din cauza pandemiei, votul constituțional – descris de oponenți ca fiind o asigurare forțată a puterii – a fost amânat până la o dată nespecificată.

Și parada militară care marchează 75 de ani de la victoria asupra naziștilor a fost anulată, un eveniment istoric pe care fostul ofițer KGB l-a susținut întotdeauna, prin narațiunea lui.

Putin a supraviețuit multor crize și nu dă semne că ar putea ceda. Dar problemele se adună pe capul celui care domină Rusia încă de la începutul anilor 2000.

Prețul petrolului, sângele din sistemul economiei ruse, se află la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii și rubla este una din cele mai slabe monede la nivel global. PIB-ul ar putea să scadă cu 15%, dacă prețurile la petrol scad sub 10 dolari barilul, spune cea mai mare bancă a Rusiei.

Rusia a confirmat aproape 58.000 de cazuri de coronavirus și 513 decese. Putin, în vârstă de 67 de ani, lucreză dintr-o reședință din afara Moscovei și susține ședințele prin videoconferință.

63% în sondaje, acesta este cel mai scăzut nivel înregistrat de Putin din 2013 până acum, potrivit unui sondaj Levada.

Există și semnele unor posibile tensiuni sociale din cauza situației generate de starea de urgență. La rândul lor, companiilor li s-a spus să suspende activitatea, dar să-și plătească în continuare angajații.

De asemenea, decizia lui Putin de a trimite echipamente medicale în SUA și alte țări, în semn de bunăvoință, a fost primită cu răceală de unii ruși, îngrijorați de propriile resurse.

Unii nu găsesc măști de protecție sau paracetamol la farmacie. Totuși, al patrulea mandat prezidențial al lui Putin nu expiră în 2024. „Liderul de fier” are alături televiziunea de stat, poliția și sistemul judiciar, care pedepsesc eventualii protestatari.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
„Babs” se descurcă și fără Dorian Popa. Bruneta își promovează hainele în capitala luxului
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
×